Un altfel de Valentine’s Day. Cum petrec cuplurile de gameri de Ziua Îndrăgostiţilor

[ad_1]

Într-un context normal, cele mai multe cupluri şi-ar fi petrecut Valentine’s Day la o cină romantică. Acum, cei mai mulţi îşi vor sărbători ziua într-un mediu sigur, poate chiar acasă.

IceManLucky şi Tea sunt un cuplu de gameri care vor celebra Valentine’s Day online, pe jocul League of Legends Wild Rift. Sunt unul dintre cuplurile care vor găzdui evenimentul. Alături de ei, alte cupluri sunt aşteptate pentru un altfel de Valentine’s Day.

Lucian Dinescu şi Teodora Nistor sau, aşa cum sunt cunoscuţi în online, IceManLucky şi Tea, sunt nerăbdători pentru evenimentul din această seară.

„Ne cunoaştem de aproximativ 10 luni şi prima zi în care am cunoscut-o a fost chiar în League of Legends”, povesteşte Lucian.

„Prima dată l-am găsit aşa, puţin mai arogant, dar apoi am ajuns să jucăm împreună şi mi-am dat seama că m-am înşelat”, îşi aminteşte şi Teodora.

„Având în vedere că asta facem de obicei, pentru noi e ceva normal şi ne simţim bine amândoi când ne jucăm împreună”, este de părere Lucian, iar Tea completează: „Şi e mai puţin costisitor. M-a invitat şi eu am luat parte, bineînţeles.”

„Ne aşteptăm să fie voie bună şi să ne simţim bine toţi. Noi îl vedem un fel de double date online”, adaugă Lucian.

Cei doi spun că se joacă cel puţin 4 ore pe zi.

„Eu joc cam patru ore”, estimează Tea, în timp ce Lucian adună „cinci sau şase ore pe zi”. „Cred că este şi în funcţie de starea ta de bine”, consideră Teodora.

„Activitatea de gaming e ceva special, mai ales pentru un cuplu care nu se joacă de obicei”, crede Lucian. 

„Poţi să joci în cuplu şi atunci se păstrează o oarecare intimitate”, adaugă Teodora.

Pe 14 februarie, timp de două ore, cuplurile de gameri se întâlnesc să se joace pentru a sărbători această zi specială.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



[ad_2]

Source link