Moldova 4 Martie 2021, ora 07:56  Primele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro. Pfizer va da undă verde livrărilor de vaccin în Republica Moldova după ce ...

Anul trecut, cu transportul public au fost transportați 55,6 milioane de pasageri, sau cu 46,1% mai puţin față de anul 2019. Totodată, parcursul pasagerilor a scăzut cu 59,2% comparativ cu anul 2019. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, cea mai mare descreştere a fost înregistrată în transportul aerian de pasageri (-75,6%), urmat de cel rutier (-45,8%) și feroviar (-38%). Totodată, au fost ...

Insula va avea o suprafață cât jumătate din statul Monaco și va găzdui 15.000 de rezidenți permanenți. Cea mai ieftină locuință, o garsonieră de 20 mp, va costa 19.800 de dolari, iar un apartament cu balcon va ajunge la 194.400 de dolari. Mai sunt prevăzute în proiect o vilă cu cinci dormitoare și grădină, la prețul de 54 de milioane ...

O pensionară din Ungheni şi-a schimbat radical viaţa după ce a câştigat jumătate de milion de lei la Loteria Naţională. Şi-a renovat locuinţa şi casele copiilor, a fost la sanatoriu şi acum vrea să cumpere un automobil. Zoia Nosenco din Buzduganii de Sus a fost educatoare la grădinița din sat, are trei copii şi cinci nepoţi. Femeia a înregistrat câteva ...

În luna ianuarie, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 1 miliard 488 milioane de lei, cu circa 60 de milioane lei mai mult, comparativ cu aceeaţi luna a anului precedent. Potrivit unui comunicat emis de Serviciul Vamal, în perioada vizată au fost constatate 607 de încălcări ale legislației vamale, fiind întocmite 189 procese-verbale, fiind aplicate amenzi de aproximativ 546.000 de ...