Oppo a lansat noul telefon Find X3 Pro. Camera foto, unul din punctele forte: „Poţi captura detalii incredibile”


După ce le-a luat faţa rivalilor Apple şi Huawei în China, Oppo nu trage frâna. A lansat primul telefon de top din 2021 şi se laudă cu un ecran cu 1 miliard de culori.

Find X3 Pro este noul vârf de gamă de la Oppo. Ca să le ia faţa rivalilor, Oppo a intrat într-un parteneriat cu celebrul Hans Zimmer, cel care a câştigat un Oscar şi două Globuri de Aur pentru muzica din Lion King şi Gladiatorul. Tonurile de apel sunt create special pentru acest telefon de compozitorul german.

 

Find X3, cel care intră direct în competiţie cu iPhone 12 şi Galaxy S21, stă bine şi la capitolul baterie. Se încarcă rapid de la 0 la 100% în doar 30 de minute. Are 4 camere pe spate, inclusiv una microscopică. 

 

„Poţi captura detalii incredibile de la foarte mică distanţă. Te poţi apropia foarte mult de subiect, până la 1-2 milimetri. Şi la acest nivel începi să vezi lucruri care sunt aproape imposibil de văzut de ochiul uman”, spune Andrew Hoyle, editor CNET.

 

Nu a fost singura surpriză de la Oppo. Ei au lansat o versiune pentru Reno 5 ediţie limitată cu seria Marvel. Telefonul va fi disponibil de pe 15 martie şi va costa 320 de euro. Însă nu va ajunge la prea mulţi utilizatori. Doar câteva sute de unităţi vor fi create şi ca să cumperi telefonul ai nevoie de un cod publicat pe pagina de Instagram: Oppo Indonezia.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Source link