În România se discută limitarea călătoriilor gratuite cu trenul pentru studenți. Tinerii au lansat o petiție online



Președintele Partidului Național Liberal din România, Ludovic Orban, a declarat că se discută o propunere ca studenții de peste Prut să nu mai poată călători gratuit cu trenul peste tot, iar gratuitatea să fie limitată.

„E o propunere prin care să se revină la vechiul sistem, să se deconteze un anumit număr de călătorii efectuate cu scopul deplasării în localitatea în care studenții își efectuează studiile, nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”, a declarat Ludovic Orban, scrie digi24.ro.

Guvernul român pregătește adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care vor fi eliminate o serie de sporuri, subvenții și indemnizații acordate angajaților din sectorul bugetar, informează surse guvernamentale.

Una dintre măsuri se referă la transportul gratis pentru studenți, care ar urma să fie limitat, cel mai probabil prin impunerea unui număr maxim de călătorii.

De la 1 februarie 2017, potrivit unei hotărâri de Guvern, s-a decis ca studenţii români și străini din învățământul universitar cu frecvenţă – licență, master, doctorat – să aibă gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe toată durata anului calendaristic, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor.

Până atunci, studenții beneficiaseră de reducere de 50 % pentru călătoriile cu trenul în limita a 24 de călătorii pe an, pe baza unor cupoane speciale și a legitimației.

În acest context, în mediul online a fost lansată o petiție în care se cere păstrarea gratuității transportului feroviar.





Source link